Archive for October, 2008

couch surfing

Posted: October 31, 2008 in personal, travel
Tags:

Am vazut zilele trecute un scurt reportaj, pe unul din posturile noastre autohtone. Ideea mi s-a parut interesanta, cunosti oameni around the world, mergi in vizita la ei, te gazduiesc cateva zile si nu trebuie sa-ti mai platesti cazarea la hotel si masa, more money for expos and museums. Eu nu am gazduit pe nimeni, insa in perioada Summit-ului NATO am avut ocazia sa fiu ghid in Bucuresti pentru niste straini. Am fost opriti de politie si jandarmerie, de 3 ori, in interval de 1 ora, o data pe Berthelot, apoi pe Grivitei si apoi pe Dacia.

Mergeam la sala ca o floricica, moment in care am fost oprita de 3 tipi straini, elvetieni – studenti la Arhitectura am aflat ulterior. M-au rugat sa-i duc pana in Piata Romana, la un Internet Cafe. Dupa cele 3 opriri ale politiei si scos toate bagajele in mijlocul drumului apoi impachetat la loc, ca tiganii, ca doar 4 tineri erau o amenintare grozava la adresa _tovarasilor_ politicieni, le-am sugerat sa viziteze Sibiul si Brasovul si sa revina dupa “criza” in Bucuresti.

Feedback-ul a fost pozitiv, iar acum am la cine sa fac couch surfing in Elvetia, nu Zurich si nici Basel, dar in imprejurimi tot e de bine. Dupa inca 2 zile de stat in Bucuresti si-au continuat traseul pana in China, si inapoi in Elvetia. Povestea intregii calatorii e pe blogul Schweiz-China, in principal in germana, un singur post din toate e in engleza.
Tocmai ce am vorbit ieri cu Sebastian (Bietenhader), e frumos in perioada asta in Elvetia.

Advertisements

jucarii – USS Ronald Reagan Nimitz

Posted: October 30, 2008 in technical
Tags:

Intotdeauna mi-au placut jucariile. Inca de la 2-3 ani, imi aducea bunicul trenuri, tancuri, masini si avioane. Invariabil, toate ajungeau bucatele, pentru a servi curiozitatii mele de a vedea “ce are inauntru”. Cand am mai crescut, au continuat sa-mi placa jucariile, mai ales cele cu nume de Ninja (a se citi Kawasaki Ninja SuperSport) sau Hayabusa 2008. Cand dai o tura prin oras, altul decat Bucuresti… sa spunem Zurich, the fun people use Viper (Dodge Viper) . Eu una ma multumesc si cu Jaguar S-Type, nu X-Type, care, cu toata pompa lansarii lui, mi se pare ca pierde mare parte din ceea ce inseamna stilul englezesc. Eh, si daca tot veni vorba de stil, exista o masina care ma da pe spate everytime, da, este vorba de D-Type, veche, dar cu traditie. Cred ca as merge pe mana lui Stirling Moss cand vine vorba de ales masini. Ce pot sa spun, ma feresc de-a-mi face sange rau, asa ca evit TopGear-ul pe cat pot.

Dar _jucaria_ care m-a captivat cel mai recent nu este nici masina, si nici motocicleta, ci una bucata solid steel de 4.5 miliarde dolari. Minunea asta merge cu 56km/h, propulsata de 2 reactoare nucleare care trebuie schimbate la vreo 20 de ani, lunga pe cat este Empire State Building de inalta si poate duce 5-6000 de marinari si 80 de avioane de lupta. Inaugurata de Nancy Reagan in martie 2001, portavionul USS Ronald Reagan din clasa Nimitz e un carrier care-mi aminteste de Orasul plutitor al lui Jules Verne, cu exceptia computerelor de bord, a avioanelor de lupta si a militarilor super antrenati de la bordul lui. Prin amabilitatea domnului sin de a descarca documentare de la National Geographic Channel, am putut urmari si prezentarea cabinei capitanului, un apartament imens, mobilat in stilul Casei Albe, dedicat in intregime lui Ronald Reagan, al patruzecilea presedinte (republican) al US.

O parte din reportaj poate fi gasit chiar pe site-ul NGC. Sper ca sunteti de acord cu mine ca that’s a hell of a toy. What can I say, girls have expensive tastes 😉

Printre Lupi

Posted: October 29, 2008 in reading
Tags: ,

“Printre Lupi”, de Misha Defonseca este o carte care m-a captivat din primele randuri. In original “Misha: A Memoire of the Holocaust”, cartea belgiencei lansata in 1997 prezinta calatoria unei fetite evreice de 7 ani, care isi pierde parintii intr-un raid al politiei si decide sa mearga in est, sa-i caute, deoarece auzise ca acolo sunt dusi evreii prinsi. Strabate astfel, pe jos, in anii 1942-1945(?) Europa, trecand prin Germania, Polonia, Ucraina, Romania, Italia. O imagine a razboiului prin ochii unui copil, altfel decat am invatat la istorie, fara miscari de trupe si date greu de retinut despre acorduri politice si militare intre aliante complicate.

Mi-au placut prezentarea vie, relatarile la persoana intai, notele de moment, descrierea realista si fara pretentii a lucrurilor, desi sta pe raft de 3 luni, cand am cumparat-o mai mult din curiozitate, am citit-o in mai putin de 2 saptamani, in 3 reprize mari, in care i-am dat drumul din mana doar pentru ca picam de somn.

M-am intrebat de ce printre _lupi_, am citit partial explicatia in prefata: “Trecatorii nu ma baga in seama. Nu vad ca sunt un lup ratacit pe strazile orasului. Un lup gri, mascul sau femela, fara nume, fara varsta. In indiferenta multimii, nu am nici un reper. Ma tem de oameni si, cu narile frematand de dezgust, ma feresc, tematoare, din calea lor. Urasc pielea si mirosul lor de hoit. Cand am fugit in lume, nu eram decat o fetita. Mi se spunea Mishke, eram evreica si aveam sapte ani.”… restul se gaseste in carte.

Cei Care Te Calca Pe Cap

Posted: October 28, 2008 in media-culture
Tags: ,

Da, este vorba despre R.A.C.L.A., albumul din ’97. Deja sunt 2 saptamani de cand mi-a adus piesele un coleg din corporatie si de atunci il ascult in continuu. Am ratat anii aia in muzica (poate si din cauza varstei de atunci), poate si pentru ca mi-a lipsit un trigger care trebuia sa vina de undeva…si nu a venit.

Albumul mi se pare super tare, la obiect, dur pe alocuri, prea putin dur pe (alte)locuri. Mi-a placut colaborarea cu Cargo, trupa de care sunt mai apropiata, prin profilul meu de “rockeritza”.
Piesele mele preferate sunt “Ologii mintali” si “Meloterapie La Nevroticul Anxios”, mi s-au parut foarte la obiect, la fel ca “Skit”, “Recidivisti” sau “Estenest”.

Apropo de “Zecimale”, acum Parazitii parca sunt mai prezenti prin hip-hop-ul romanesc, insa albumul din ’97 al R.A.C.L.A. mi se pare de referinta si unul din cele mai bune albume pe care le-am ascultat in domeniu.

proveyourlogic.com

Posted: October 27, 2008 in personal
Tags: , ,

Mai saptamana trecuta am primit pe ym un link (ym, the place where AALLL the kinky stuff happen). Cum eram intr-o criza de multitasking fortat si nu prea reusit, am pus frumusel bookmark – ToDo si mi-am continuat treaba. 

Zilele trecute am revenit prin ToDos si am incarcat ProveYourLogic; pagina e facuta in flash. Site-ul mi s-a parut o provocare interesanta: “You think you’re smart?” then hit “PLAY”. Vei intalni 25 de intrebari de logica/spirit de observatie/atentie, care mie personal mi-au pus ceva probleme. Unele mi s-au parut cunoscute, cred ca le mai intalnisem pe net pe undeva, iar altele pe la clasa a 5-a, printre intrebarile verisoarei mele de 11 ani, ceea ce a propulsat nivelul meu de self-esteem in momentul in care nu stiam sa rezolv vreuna din ele.

Dupa ce termini lista de intrebari, ai posibilitatea sa iti inscrii numele printre cei care au reusit sa rezolve problemele (in mod cinstit, fara ajutor).

PS: Raspunsurile se gasesc (comentate) aici, but don’t spoil all the fun 😉

Friday Evening – Cafe Deko

Posted: October 25, 2008 in media-culture, personal
Tags:

Cafe Deko este o ceainarie situata undeva la etajul 1 al TNB, foarte micuta si cocheta. Insa ceea ce te face sa mergi vineri seara in acest local este show-ul celor de la Cafe Deko Teatru-in-Teatru, 4-5 (?) baieti haiosi care fac improvizatie pe teme din viata de zi cu zi. Aseara au performat Vio, Costel si Teo.

M-am hotarat sa merg dupa un spam primit pe mess cu show-ul despre iarba din primavara, sustinut in Constanta si avandu-l ca protagonist pe Teo [more info: YouTube, search pe “Cafe Deko despre iarba”]

Dupa ce saptamana trecuta am ratat rezervarea magica (localul e full in serile de vineri si sambata), am dat search pe Google, numarul de telefon fix la care se fac rezervari e mai mereu indisponibil, si am gasit bloguLuTeo. Aici vei gasi alt numar de telefon, mobil de data asta: 0733 10 22 88 , la care raspunde Alexandra. Eh, daca vorbesti la per tu cu Alexandra (nu incerca sa vorbesti cu “dumneavoastra” ca se supara rau :P) luni sau marti…sau miercuri daca ai noroc, poti sa iti asiguri un loc in Cafe Deko.

Atmosfera este foarte misto, lume multa, lume ca lumea (eram cu prietenii mei, doooh), glume bune si noi (eram pentru prima data aici, so don’t take me for granted here), cafe frappe-ul arata bestial, nu stiu cat de bun, ca voiam sa mai si dorm noaptea aia, cam mult fum si cam frig spre usa. In rest, “vedete” de rand, ca Adrian Despot si vedete adevarate.

O parte din oameni mi-au spus ca stiau unele glume, so nu stiu cat de des merita sa mergi. A mai fost cineva mai des? Cat de “repetate” sunt glumele?