Archive for January, 2011

Los Angeles – day…1 si ceva

Posted: January 30, 2011 in travel
Tags: ,

Sunt in LA. TAdaaaa… Pe scurt:

1. muuuulte ore de zbor, citit juma de carte, uitat la The Social Network, ajuns la hotel rupta de somn

2. BA baga taxa de 50 euro pentru al doilea bagaj de cala

3. omul cu shuttle-ul de la LAX era sa ne omoare, sarind de pe autostrada suspendata cu 120km/ora asa cum stie el sa ia curbele

4. MURDAR: gunoaie peste tot si multi mexicani relativ ciudatei

5. cazat la Hilton LA; langa studiourile Universal

6. drum cu taxi 20 de dolari pana la Electronics Fry’s aseara, am murit de frig, am luat mamei aparat de masurat tensiunea si am inghetat in parcarea de la Fry’s asteptand dupa taxi 40 de minute; mai bine ma lipseam

7. toate chestiile sunt DEPARTE sau FOARTE DEPARTE, (gen: mall-ul, ca tre sa cumpar stuff pentru cei de acasa), se ajunge cu taxi-ul, iar taxi-ul vine foarte greu; inghetand aseara la Fry’s (unde, btw, lucrurile nu sunt asa ieftine pe cat se aude), mi se facuse dor de Bucuresti: aceeasi mizerie, aceeasi populatie, dar macar taxi-ul vine in puii mei REPEDE

In concluzie, sper sa se intample chestii misto la conferinta asta, ca deocamdata am racit iar, am ceva febra si sunt dezamagita.

prin zapada, aiurea

Posted: January 25, 2011 in personal, thoughts
Tags: ,

Disclaimer: post scris sub influenta a 3 zile de delir, febra si dureri de cap si stari de ras/plans la secunde distanta una de cealalta. Postul asta e doar cicli procesor intern, nu acuza si nici nu ataca vreo persoana reala sau imaginara, niciuna in afara de autoarea postului.

Azi veneam spre casa, prin Amzei, prin zapada. Am deliberat sa iau un taxi, avand in vedere ca in ultimele 3 zile am delirat de la raceala, dar am revenit la sentimente mai bune fata de metrou.

Nevermind. Pointu’ e ca mergeam eu asa, cu un fes mare portocaliu in cap, jacheta cu patratele, ghiozdan si blugi, tarsaind bocancii grei de munte prin zapada. Si am realizat ca desi peste 1 luna fac 27 de ani, mintea mea e neschimbata ca acum mai bine de 13 ani. Nu stiu cum, adica, am mai invatat chestii intre timp, dar in rest, parca a inghetat acolo. La lecturile mele, la povestile mele, la lumea mea, la oamenii de atunci. Defapt, nici nu ar fi avut cum sa evolueze, pentru ca lumea e fix la fel, nu s-a schimbat cu nimic. Ies de la ora de matematica, trag fesul pe cap si ma indrept tarsaindu-mi bocancii prin zapada pana la autobuz; aceleasi fete inexpresive la oamenii din jur.

Eu cred cu tarie, de cand pot spune ca am mai inceput eu sa “cred” cate ceva pe lumea asta, ca omul a fost creat/dezvoltat/call it as you want, sa fie fericit. Orice ar insemna asta. Da, uneori chiar prin nefericirea celorlalti. Si atunci intelegeti ca mi-e tare greu sa accept o deductie logica prin care ajung la concluzia inevitabila ca omul e incapabil sa fie fericit. Si aici intru intr-o bucla si procesorul meu da pe-afara 😛

Sa o luam metodic. Ce ma face pe mine fericita? Pai, mai multe chestii, cumulate, prea rar de capul lor fiecare. Tiranul ar fi un exemplu singular. Sa citesc ar fi un alt exemplu singular. Dar oricat de tare as tine la tiran si oricat de mult as citi, am o Cristina urata si neagra ascunsa undeva departe (in…subconstient ?). Si cand mi-e lumea mai draga si ma bucur si eu de ce se intampla cu mine, persoana asta realista si cinica imi da o palma usturatoare peste fata. Si revin la realitate. Sunt rea si cinica si trista. Si nemultumita. Pentru ca am o minte proasta si goala si seaca. Pentru ca sunt incapabila sa imi amintesc ce stiam, sa cunosc si sa inteleg. Pentru ca imi dau seama ca ar trebui sa fiu fericita chiar si numai pentru ca sunt sanatoasa si il am pe tiran. Dar: nu pot. Nu stiu de ce. Si atunci ma ia disperarea. Imi vine sa ma dau cu capul de toti peretii si sa-mi bag un cutit in gat. Sunt mica si neputincioasa. Si, mai rau, chiar daca sunt “neinteleasa” si imi traiesc viata dupa decretele spartane de acu sute de ani, asta nu ma face mai fericita. Am incercat si alternativa lumea de azi. Nici asa nu merge. Si nici “echilibrul” nu tine mult, pentru ca apare persoana aia cinica si strica tot. Cand ai tot ce ti-ai putea dori, cand totul pare sa fie fix asa cum trebuie, si totusi nu e asa cum trebuie. De ce nu pot sa fiu fericita? Pentru ca oricat de “fericita” as fi, mereu lipseste ceva. Ca si cum, sunt fericita ca am un job misto si cunosc oameni interesanti, dar niciunul nu pricepe de ce mi-as dori sa ma mut in munti si sa nu mai aud de civilizatie niciodata. Cum nimeni nu pricepe ca desi imi place sa invat chestii tehnice sau sa citesc Jung fara oprire, imi dau seama ca stiu tot atatea chestii despre lumea asta cat un copil de 1 luna. Ca desi cei mai multi prieteni ma lauda si ma admira ca sunt “desteapta”, ca imi fac viata asa cum vreau, ca sunt respectata de breasla in care ma aflu, ca vizitez lumea…samd, eu atunci imi doresc sa nu ma stie nimeni, sa fiu intr-un colt de munte si sa pictez. Don’t get me wrong. Sunt fericita sa fac toate cele de mai sus. Dar mereu lipseste ceva.

E ca si cum ti-ar aduce cineva toate darurile din lumea asta. Tu stii asta, dar iti dai seama ca in timp ce le iei, ti s-a taiat o mana sau a venit unul si ti-a scos ochii. Niciodata nu pot sa fiu complet fericita, mereu pare ca platesc un pret pe care nu vreau sa-l platesc. Mereu lipseste ceva. Si nu pricep de ce. Ca logica zice ca e totul ok. De aceea cred ca defapt nu suntem niciodata fericiti pe deplin. Sau “deplinul” ala e o chestie atat de relativa, incat doar atunci cand suntem fericiti de ceva anume, suntem “pe deplin” prin simpla prisma a constiintei noastre care filtreaza in acel moment orice altceva in afara de obiectul fericirii noastre momentane. Uneori obosesc sa mai caut solutii si variante. Poate ca pur si simplu nu se poate. Si gata.

Si ma gandesc la moarte. Ca moartea e singura chestie cu adevarat sigura din viata asta. O astept, nu o caut. Stiu ca nu e o solutie, ci doar un workaround fad si sec la o existenta care s-a chinuit inutil spre ceva la care nu a mai apucat sa ajunga.

Asa se face ca desi am avut mereu prieteni buni la care tin si o familie iubitoare, mereu a fost ceva cinic acolo in mine, care a aruncat o grimasa dispretuitoare catre tot si catre toti. Nu pentru ca m-as considera mai buna decat ceilalti, in niciun caz. Ci pentru ca intotdeauna am reusit sa surprind cinismul oamenilor si situatiilor. Si nu il pot ascunde. Am mai reusit sa-l maschez, incet, cu ajutorul “educatiei” din societate. Dar uneori apare ca o bestie si scuipa cu tupeu in ochii celor din jur, strigand dispretuitor la toti:

Sunteti desarti si seci, ca si mine! Vad cum ascundeti [constient sau nu] acolo in voi acelasi cinism ca si mine!  Macar eu nu-l ascund! Macar eu nu pretind a fi altfel decat sunt si accept uratul ala care e in mine. Suntem toti la fel de urati!

Doar ca eu o recunosc sincer si incerc sa lupt cu el. Chiar daca asta ma va duce la spitalul de nebuni sau nu se va termina decat in mormant, macar eu lupt!

Nush de ce, dar pare foarte actuala la mine asta, adaugand si raceala care a nimerit taman la fix 😦

Româneşte ar însemna epuizare, dar nu genul de epuizare care trece cu un weekend plăcut, cu un duş, un ceai şi un pui de somn sau o partidă de sex. E vorba de epuizarea cronică, de sastisire deplină, totală si iremediabilă. O epuizare la limita patologicului.

Poate fi provocată de serviciul tău, de relaţia cu partenerul, de relaţia cu părinţii, casa…Şi ca orice patologie are simptome. Oboseală, dureri de cap nesfârşite, senzaţie de greaţă, crize de plâns aparent fără niciun rost.

Problema la burnout este că din punct de vedere logic, raţional, cartezian, nimic nu te susţine în decizia ta de a schimba situaţia. De aceea îi şi spune fenomen de supraadapatare. Faci mereu eforturi de a te plia pe un mediu care nu-ţi este favorabil. Asta după ce reuşeşti să stabileşti care e problema. Ceea ce fie vorba între noi, e dificil.

http://www.cenusadetrandafir.ro/burnout-baby

3g to 4g – abracadabra

Posted: January 21, 2011 in technical
Tags: , , , , , , ,

Hello, again! Missed me?

Mwell, if you do, then you’ll be happy to see I am still here, live and kicking. Lately I’ve focused on writing stuff for my PhD and therefore no techie article and very slow reply to answers (promise to get back to those who still have no answers to their inquires). Today, applauses for the 3GPP guys: they don’t expect the operators to simply put a Stop to whatever they were doing, upgrade to 4G every piece of their equipment, then Start over. Au contraire…mon frere 😛 They provide a way (actually, 2 ways) of gradually upgrading a 2G/3G network to a 4G fancy network.

Today, I’m gonna present briefly one of them: Iu mode inter-RAT Handover. This is also a subject for my next article – but I’m not going to copy-paste it, as it might get rejected.

First of all, let’s take a quick look at how those fancy network equipments connect to each other in a 3G-4G handover case.

inter-rat-ho-NO-GGSN

Mwell. So, what do you have here?

From the 3G side….(applauses…applauses): a RNC and a SGSN. We assume our UE is connected to a 3G network. But, as the operator has (at least partially) upgraded to 4G, there is no more GGSN. The SGSN is connected to the SGW via S12 interface. Unlike MME, which is a dedicated control-plane device, the SGSN transfers both control-plane and user-plane information.  The simply dotted lines in the picture represent the air interface. The dotted and stroke connections represent interfaces where there are two types of traffic being delivered: control-plane and data-plane.

On the 4G side, the usual and familiar elements: eNB, MME, SGW. The PGW, HSS and PCRF are there to stay.

The SGSN talks to the MME via the S3 interface. And, in this case, the handover will directly forward packets from the source RNC to the target SGW via the S12 interface. If you consider that the S12 interface does not exists, then we are facing a case similar to what we call “indirect tunneling” in the intra-EUTRAN handovers. In this case, when the source RNChas no direct way of forwarding the UE’s packets (those that are sent in downlink after the UE had already moved to 4G) to the target SGW, it will use the S4 interface to forward these packets to a dedicated SGW for indirect tunneling.

Without detailing each packet (maybe later on, on another post), let’s have a quick look at the message exchange between these entities in the 3G to 4H handover scenario. ! My picture ! (long live good old “dia” software)

ho-3g-4g

Yes, there is some TAU also, as far as I understand from the TS 23.401, in these inter-RAT handovers, the TAU always takes place. And also, the TAU packets carry a most important information: the updated security credentials of the new 4G connection…

Boito – Iago – Verdi – Credo

Posted: January 21, 2011 in media-culture
Tags: ,

Arrigo Boito e nenea care a scris libretele pentru Otello si Falstaff ale lui Verdi. Asta a fost cea mai tare colaborare intre un poet si un compozitor, pacat ca nu s-a intamplat mai devreme, ba mai mult, chiar a inceput cu un conflict intre antipaticul tanar Arrigo, pus pe rasturnat si dispretuit compozitorii contemporani lui si Verdi, cel mai cunoscut compozitor la acel moment, worldwide.

Ceea ce mi-a placut cel mai tare la Otello (Verdi’s Otello, cum se zice pentru a-l departaja de Rossini’s Otello 😛 ) este partea care nu e facuta dupa Shakespeare, ci din entuziasmul si creativitatea lui Arrigo Boito, Credo. Verdi iubeste versiunea aceasta a Crezului, plina de rautate si ura la adresa lui Dumnezeu, departe de orice alt Crez interpretat vreodata, un Crez al lui Iago in rautatea omului, ca si creatie a unul Dumnezeu rau. Iago e noul Macbeth al lui Verdi, pentru care nu vrea o interpretare frumoasa, ci una cat mai urata si mai malefica.

Credo in un Dio crudel

“I believe in a cruel God, who has created me in his image and whom, in hate, I name . . . I am evil because I am a man.”

E de spus ca Otello a avut un succes rasunator la premiera sa din La Scala – Milano. Cred ca a fost prima opera in care s-a folosit electricitatea pentru a lumina scena (initial scena era luminata cu lumanari, de unde operele statice si inchise, fara prea mult joc scenic, apoi luminate cu gaz) – pe langa alte chestii care l-au facut pe Verdi un pioner (primul autor care a decis ca drepturile de autor pentru opera sa ramana ale compozitorului, primul care a castigat un proces important impotriva cenzorilor pentru a-si pastra opera nealterata, nu mai zic de disputele cu biserica …samd). Verdi a refuzat pe cea mai tare soprana la ora actuala in rolul lui Macbeth, pentru ca el voia pe cineva care sa cante urat…

Verdi a avut drepturi absolute asupra operei Otello. El a decis cum arata posterul de prezentare ( pe care btw nu a trecut nicio data de lansare), cata publicitate sa se faca, cine e in distributie, cate repetitii se fac si chiar sa anuleze definitiv premiera chiar si cu o zi inainte, daca asa dorea el. Asa se face ca premiera lui Otello a devenit un subiect de speculatie, pasiune nebuna a italienilor, de angoasa, de asteptare. Iar deja dupa primul pasaj coral, Verdi e chemat pe scena, aplaudat, iar dupa premiera multimea nu il lasa nici sa ajunga la trasura, si opresc trasura, doar ca sa-l aiba in mijloc lor. Nu mai zic de tipete, nebunie, lesinuri, samd. Talking about mass isteria cam ca la concertele lui Michael Jackson 😛 – doar ca aici vorbim de arta adevarata.

Dune

Posted: January 19, 2011 in media-culture, thoughts
Tags: , ,

Am inceput de ceva vreme, pe Kindle-ul de la tiran. Abia am terminat primele 2, sunt la Children of Dune. In ciuda faptului ca Dune Messiah mi s-a parut “filmata” cu incetinitorul, mi-a placut ceva anume foarte tare aici. Este vorba despre  ideea de a sti viitorul, dar mai ales despre ideea de a modifica un viitor pe care chiar il stii. Pana la urma s-a putut, cel putin in carte. Ceea ce ma duce cu gandul la ce facem noi zi de zi. Evident, am o predispozitie de a face o chestie sau alta, dar viitorul mi-l decid singura.

DuneMessiah-1969-1stPprbckEdition1

Dincolo de probleme pur filosofice (nici sa nu mai zic de cele religioase – pentru cine ar fi asta o problema), am ambitia de a-mi crea propriul viitor. Ca orice om, sunt inconjurata oameni pe care nu ii pot schimba, de situatii pe care nu le pot influenta. Dar asta nu determina 100% viitorul meu. Pot face oricand un pas in afara si sa decid _altfel_. Mi-a placut ca Paul Atreides era Imparatul unui intreg imperiu stelar, era un Mentat (creierul lui avea capacitatile de rationare si calcul ale unui supercalculator), vedea in viitor, calcula probabilitatile ca un anumit eveniment sa apara sau nu…samd. Cu toate astea, pica in complotul unei organizatii care avea oameni cu abilitati similare, care ii blocau optiunile. Ajunge sa isi piarda sotia si, in ultima instanta, imperiul si viata. _Stie_ asta, cu ani inainte sa se intample, si stie ca nu poate sa faca nimic ca sa scape de acest destin. Cu toate astea, intr-un final, poate sa faca un pas in lateral. Bine, in carte, Paul nu renunta la destinul lui, pentru ca se sacrifica pentru binele oamenilor din imperiul sau. Dar moartea sa in complot ar duce fix la acelasi lucru. Ceea ce e important e ca in final e liber.

[Alia, sora lui Paul] “he has but to step off the track! What matter that the rest of the universe would have come shattering down behind him? He’d have been safe …and Chani with him!”

“Paul’s entire life was a struggle to escape his Jihad and its deification. At least, he’s free of it. He chose this!”

Eu asa ma simt in fiecare zi: fac chestii…mai mult sau mai putin automat, ma complac uneori in propriile limite, nu lupt sa fac mai mult, accept ceea ce am si pur si simplu cred ca asta a fost sa fie, ca asa e viata mea, si sunt conditionata de ziua in care m-am nascut sau de educatia primita, sau de nivelul financiar/social din care provin.  NU e asa. Sau, nu trebuie sa fie asa. Daca vreau indeajuns, pot sa fac altfel, sa fiu altfel…samd. Problema e sa vrei de-ajuns de mult, incat sa-ti creezi propriul viitor.

The Red Book

Posted: January 18, 2011 in media-culture, promote
Tags: , ,

by Carl Gustav Jung

in afara faptului ca datorita lui am inceput sa citesc la greu psihanaliza, lucrari de alchimie si toti dracii prin liceu, de se panicasera ai mei ca am intrat in vreo secta. Invatam sa iau note bune la scoala ca sa ma lase ai mei in pace sa stau noptile si sa citesc.

Ciudat e ca am uitat mare parte din ce am citit. Si mai ciudat este ca nu reusesc cu niciun chip sa regasesc cartile alea. Avem mormane de carti de alchimie, psihologie, psihanaliza, astrologie…Maica-mea se jura ca nu le-a aruncat si nici nu-si aminteste sa le fi vazut vreodata – trebe sa investighez

Nevertheless: subiectul aici era ca am reusit sa-mi iau, intr-un final, The Red Book, a cunoscutului psihanalist. Faza cu cartea asta e ca Jung, cand era deja super cunoscut si vindecase o multime de schizofrenici si oameni cu alte boli mintale mai grave sau mai putin grave, a luat-o si el pe aratura. Avea, parca, 38 de ani, taica-su fusese preot (that might explain a few things), si a facut un fel de ..schizofrenie. Nu stiu sigur daca doar delira, sau se intampla, asa cum sustine el, o intalnire de gradul 5 cu sub-constientul. Cert e ca omul a decis ca acele experiente ar fi interesante ca subiect de studiu, si a incercat sa noteze cat mai multe dintre ele. Intr-un final (probabil cand au incetat halucinatiile 😛 ) a adunat aceste note intr-un jurnal cu coperta rosie.

Dintr-un oarecare motiv (probabil pentru ca nu se facea ca marele Jung sa ajunga vai capul lui ca ultimul schizofrenic elvetian), familia acestuia a ascuns destul de bine catalogul de note si a refuzat sa-l publice o vreme. Se pare ca nepotul sau, Ulrich Hoerni, nu a avut o dilema cu publicarea. Cartea a aparut undeva in Octombrie 2009 in varianta germana, si mai apoi si tradusa in engleza.

And now I has it ! Me happy !

Later note: da, Jung e nenea ala care a fost studentul lui Freud si i-a dat peste bot profesorului, ca in orice relatie sanatoasa elev-profesor. Mai mult, se pare ca a fost primul (cu siguranta eu de la el stiu) care a studiat legaturile dintre cultura diverselor popoare (inclusiv alea disparute demult), psihologie, psihologia colectiva, religie, vise, predispozitii astrologice…samd…samd…samd. Cartea lui, Memorii, Vise, Reflectii este printre cele mai cunoscute tratate de psihanaliza, iar Psihanaliza fenomenelor religioase (prima carte a lui pe care am citit-o) arata cu cata determinare stiintifica si lipsa de prejudecati trateaza omul asta niste subiecte pe care ceilalti le considerau tabu, chiar si in secolul 20.

Astazi compania minunata in care lucrez a continuat seria de traininguri smechere: Perceptual Computing. Chestia asta e combinata cu ideea de retele neurale si de invatare a computerului. Tipul care a prezentat, un super apreciat coleg developer pe platforme low-level (FPGA), a prezentat un sistem de tip Per-C pe care l-au realizat intr-unul dintre proiectele noastre de la firma.

Metodele de invatare ale sistemelor Per-C sunt similare creierului uman si codului genetic. Copilul mai mic de un an are toate conexiunile prezente intre totii neuronii. Viziunea lui asupra lumii este fuzzy. In timp, prin repetare, invatare Hebbiana, invatare prin exceptii…samd, ajunge sa stabilizeze anumite conexiuni si sa le stearga pe altele, care nu aduc valoare proceselor cognitive.

Ca o curiozitate, creierul uman functioneaza cu estrogen. Femeile gandesc, deci, in mod natural 😀 . Pe cand barbatii au nevoie de o unitate aditionala in creier care sa le transforme testosteronul in  estrogen, ca, deh, sa poata gandi si ei 😛 Concluzia trasa de un coleg este ca noi avem ” o creiera”, nu “un creier” in cap.

O alta chestie interesanta este ca un astfel de sistem, btw: e masina Turing completa, poate sa ajunga sa minta; e constienta ca minte, dar procesul prin care i se trimit input-uri versus sistemul de evaluare programat ajunge sa o faca sa nu aiba alta solutie. Si decat sa nu atinga sistemul de evaluare (adica sa aiba o solutie), prefera sa dea o solutie gresita 😀 Deasemenea, un sistem Per-C poate fi deprimat, autist sau obsesiv-compulsiv; aceste dereglari de “comportament” apar la o parametrizare nefericita a diverselor unitati ale sistemului… Daca un sistem e parametrizat prea minutios, se va pierde in detalii, si nu va mai ajunge la solutie, cheste care il poate frustra, moment in care poate sa nu mai realizeze niciun calcul.

Schizofrenia in Per-C: bietul computerash nu are clar definite diferentele intre input-urile reale si cele rezultate instantaneu din procesarea contextului cognitiv.

In felul asta, un calculator cu mai multe perceptii decat cel mai bun sahist poate ajunge la concluzia ca oamenii il frustreaza, ca sunt dobitoci, si deci ar trebui eliminati 😛

V-am povestit cum am iesit eu la cafea cu Julica si am topait incantata de nenea Julica si de cafeaua de la Starbucks cu oamenii simpatici de acolo si cu cafeaua super yummy.

Ei bine, eu de ceva vreme sufar, si tiranul alaturi de mine, ca Starbucks-ul din Vitan e inchis pentru renovari – de cateva luni chiar. Astazi am primit mail de la Monica Jitariuc, PR Director, care imi zice ca de maine, 8 Ianuarie se deschide Stacbucks-ul Vitan.

Mai mult: exista un concurs: poti castiga cafea zilnica la Starbucks pe toata durata anului. Participa la concurs!

———————————————————————————————————————————-

Un an intreg de cafea delicioasa gratis de la Starbucks!

Cum ar fi sa poti bea in fiecare zi cafeaua ta preferata, gratis, timp de 1 an intreg? Sa intri in cafenea relaxat, sa arati un card special, iar cafeaua sa apara ca prin minune, fara sa platesti absolut nimic?

Cu prilejul deschiderii noii sale cafenele din Bucuresti Mall (Calea Vitan 55-59), Starbucks s-a gandit sa faca fericiti 3 dintre consumatorii sai si sa le ofere cate o bautura gratis pentru fiecare zi din acest an! Norocosii castigatori vor fi alesi in urma unei tombole organizate in perioada 8-15 ianuarie. Ei vor castiga un card care le va da posibilitatea de a savura zilnic in 2011 cafeaua lor preferata!

Cei care doresc sa participe la aceasta tombola trebuie doar sa mearga la noua cafenea Starbucks din Bucuresti Mall, sa completeze voucher-ul primit la casa si sa il lase în bolul special destinat. De-acolo totul e… la noroc!

Noua cafenea Starbucks este operationala incepand de sambata, 8 ianuarie. Iubitorii de cafea care vor merge la Bucuresti Mall vor descoperi o noua dimensiune a experientei Starbucks: cea mai mare cafenea din Romania a celebrului lant international.

———————————————————————————————————————————-

what makes one happy

Posted: January 6, 2011 in thoughts
Tags:

I don’t know. But I know this, when you want to make the other one happy:

Love is the condition in which the happiness of another person is essential to your own.

Robert Heinlein