Posts Tagged ‘aiurea’

quote of the day

Posted: July 15, 2012 in thoughts
Tags: , ,

Let me tell you why you are here. You’re here because you know something. What you know you can’t explain, but you feel it. You’ve felt it your entire life. There’s something wrong with the world. You don’t know what it is, but it’s there, like a splinter in your mind, driving you mad. It is this feeling that brought you to me. Do you know what I’m talking about?

I may not see you too soon. Take care!

Advertisements

anger management

Posted: July 6, 2012 in technical
Tags: , ,

Stupid MicroShit’s Winblows MSWord crashes every ~10 minutes while I work with documents larger than 200 pages.

Pretty soon I’m gonna need serious Anger Management courses to cope with this fucking software. And people actually PAY for it.

To quote Janne Warman: Jesus titty fucking Christ!

RAID – but not quite so

Posted: May 11, 2012 in technical
Tags: ,

reading today…

Risks

Assumptions

Issues

Dependencies

face palm !!!

happy birthday to …me :)

Posted: March 7, 2012 in personal
Tags:

Si un cadou pt. voi (si da, si pentru mine 😛 )

http://www.youtube.com/watch?v=qkCYzwr7Yxs&list=PL10A0E033226AE9E6&feature=mh_lolz

Enjoy!

one of the best wishes (thanks, Alex): Laaa muuuuuulti ani! Ai o zi de nastere strategica, intre 1 si 8 martie:) Iti urez o primavara calduroasa si insorita, cam cum e pe aici:) cred ca la tine ar merge f bine un tort in forma de rack cu server si cu lumanari in mufele de retea:)

prin zapada, aiurea

Posted: January 25, 2011 in personal, thoughts
Tags: ,

Disclaimer: post scris sub influenta a 3 zile de delir, febra si dureri de cap si stari de ras/plans la secunde distanta una de cealalta. Postul asta e doar cicli procesor intern, nu acuza si nici nu ataca vreo persoana reala sau imaginara, niciuna in afara de autoarea postului.

Azi veneam spre casa, prin Amzei, prin zapada. Am deliberat sa iau un taxi, avand in vedere ca in ultimele 3 zile am delirat de la raceala, dar am revenit la sentimente mai bune fata de metrou.

Nevermind. Pointu’ e ca mergeam eu asa, cu un fes mare portocaliu in cap, jacheta cu patratele, ghiozdan si blugi, tarsaind bocancii grei de munte prin zapada. Si am realizat ca desi peste 1 luna fac 27 de ani, mintea mea e neschimbata ca acum mai bine de 13 ani. Nu stiu cum, adica, am mai invatat chestii intre timp, dar in rest, parca a inghetat acolo. La lecturile mele, la povestile mele, la lumea mea, la oamenii de atunci. Defapt, nici nu ar fi avut cum sa evolueze, pentru ca lumea e fix la fel, nu s-a schimbat cu nimic. Ies de la ora de matematica, trag fesul pe cap si ma indrept tarsaindu-mi bocancii prin zapada pana la autobuz; aceleasi fete inexpresive la oamenii din jur.

Eu cred cu tarie, de cand pot spune ca am mai inceput eu sa “cred” cate ceva pe lumea asta, ca omul a fost creat/dezvoltat/call it as you want, sa fie fericit. Orice ar insemna asta. Da, uneori chiar prin nefericirea celorlalti. Si atunci intelegeti ca mi-e tare greu sa accept o deductie logica prin care ajung la concluzia inevitabila ca omul e incapabil sa fie fericit. Si aici intru intr-o bucla si procesorul meu da pe-afara 😛

Sa o luam metodic. Ce ma face pe mine fericita? Pai, mai multe chestii, cumulate, prea rar de capul lor fiecare. Tiranul ar fi un exemplu singular. Sa citesc ar fi un alt exemplu singular. Dar oricat de tare as tine la tiran si oricat de mult as citi, am o Cristina urata si neagra ascunsa undeva departe (in…subconstient ?). Si cand mi-e lumea mai draga si ma bucur si eu de ce se intampla cu mine, persoana asta realista si cinica imi da o palma usturatoare peste fata. Si revin la realitate. Sunt rea si cinica si trista. Si nemultumita. Pentru ca am o minte proasta si goala si seaca. Pentru ca sunt incapabila sa imi amintesc ce stiam, sa cunosc si sa inteleg. Pentru ca imi dau seama ca ar trebui sa fiu fericita chiar si numai pentru ca sunt sanatoasa si il am pe tiran. Dar: nu pot. Nu stiu de ce. Si atunci ma ia disperarea. Imi vine sa ma dau cu capul de toti peretii si sa-mi bag un cutit in gat. Sunt mica si neputincioasa. Si, mai rau, chiar daca sunt “neinteleasa” si imi traiesc viata dupa decretele spartane de acu sute de ani, asta nu ma face mai fericita. Am incercat si alternativa lumea de azi. Nici asa nu merge. Si nici “echilibrul” nu tine mult, pentru ca apare persoana aia cinica si strica tot. Cand ai tot ce ti-ai putea dori, cand totul pare sa fie fix asa cum trebuie, si totusi nu e asa cum trebuie. De ce nu pot sa fiu fericita? Pentru ca oricat de “fericita” as fi, mereu lipseste ceva. Ca si cum, sunt fericita ca am un job misto si cunosc oameni interesanti, dar niciunul nu pricepe de ce mi-as dori sa ma mut in munti si sa nu mai aud de civilizatie niciodata. Cum nimeni nu pricepe ca desi imi place sa invat chestii tehnice sau sa citesc Jung fara oprire, imi dau seama ca stiu tot atatea chestii despre lumea asta cat un copil de 1 luna. Ca desi cei mai multi prieteni ma lauda si ma admira ca sunt “desteapta”, ca imi fac viata asa cum vreau, ca sunt respectata de breasla in care ma aflu, ca vizitez lumea…samd, eu atunci imi doresc sa nu ma stie nimeni, sa fiu intr-un colt de munte si sa pictez. Don’t get me wrong. Sunt fericita sa fac toate cele de mai sus. Dar mereu lipseste ceva.

E ca si cum ti-ar aduce cineva toate darurile din lumea asta. Tu stii asta, dar iti dai seama ca in timp ce le iei, ti s-a taiat o mana sau a venit unul si ti-a scos ochii. Niciodata nu pot sa fiu complet fericita, mereu pare ca platesc un pret pe care nu vreau sa-l platesc. Mereu lipseste ceva. Si nu pricep de ce. Ca logica zice ca e totul ok. De aceea cred ca defapt nu suntem niciodata fericiti pe deplin. Sau “deplinul” ala e o chestie atat de relativa, incat doar atunci cand suntem fericiti de ceva anume, suntem “pe deplin” prin simpla prisma a constiintei noastre care filtreaza in acel moment orice altceva in afara de obiectul fericirii noastre momentane. Uneori obosesc sa mai caut solutii si variante. Poate ca pur si simplu nu se poate. Si gata.

Si ma gandesc la moarte. Ca moartea e singura chestie cu adevarat sigura din viata asta. O astept, nu o caut. Stiu ca nu e o solutie, ci doar un workaround fad si sec la o existenta care s-a chinuit inutil spre ceva la care nu a mai apucat sa ajunga.

Asa se face ca desi am avut mereu prieteni buni la care tin si o familie iubitoare, mereu a fost ceva cinic acolo in mine, care a aruncat o grimasa dispretuitoare catre tot si catre toti. Nu pentru ca m-as considera mai buna decat ceilalti, in niciun caz. Ci pentru ca intotdeauna am reusit sa surprind cinismul oamenilor si situatiilor. Si nu il pot ascunde. Am mai reusit sa-l maschez, incet, cu ajutorul “educatiei” din societate. Dar uneori apare ca o bestie si scuipa cu tupeu in ochii celor din jur, strigand dispretuitor la toti:

Sunteti desarti si seci, ca si mine! Vad cum ascundeti [constient sau nu] acolo in voi acelasi cinism ca si mine!  Macar eu nu-l ascund! Macar eu nu pretind a fi altfel decat sunt si accept uratul ala care e in mine. Suntem toti la fel de urati!

Doar ca eu o recunosc sincer si incerc sa lupt cu el. Chiar daca asta ma va duce la spitalul de nebuni sau nu se va termina decat in mormant, macar eu lupt!

kindle

Posted: November 24, 2010 in thoughts
Tags:

My only joy these days. Cand nu mai am chef de nimic, nici macar de scoala si de deadline-urile si task-urile care pop-aie de peste tot, de parca sunt un fel de masina multi-cpu, multi-tasking si multi-threaded.

Statul in bratele tiranului si cititul povestilor de Jules Verne.

Mi-e dor de copilarie 😦

social engineering a la Volksbank

Posted: June 7, 2010 in personal
Tags: ,

Saptamana trecuta am primit un telefon de la o tanti care zicea ca e de la Volksbank si ca, cica, e o lege noua, prin care bancile la care ai credit imobiliar tre sa iti re-evalueze locuinta. Bun, ok, inteleg ca trebuie sa fac poze prin casa si sa le trimit la banca/firma care va face evaluarea.

Imi zice tipa ca imi va da pe mail adresa ei de e-mail si un numar de telefon la care sa o sun cand ii trimit pozele, pentru confirmare. Toate bune si frumoase, facem noi pozele si… momentul in care dau reply la mail, sa trimit arhiva cu pozele de la mine din casa, in care sa se vada bine usile, geamurile si podeaua.

Insa, ca sa vezi, desi m-a sunat o tipa de la Volksbank, unde am credit, adresa ei de mail este <fin_control@yahoo.com>. Acum, nu stiu prea multe, poate adresa e chiar valida, insa imi vine cam greu a crede ca un angajat al bancii imi cere sa-i trimit poze cu casa mea, dar nu isi da adresa de la banca… nu?

Ieri a fost ziua mea…dar ar fi fost prea banal. Asa ca (citate):

From: Cristina

Sent: 8 martie 2010 09:10
To: <all>
Subject: bomboane la bucatariile 6 si 9

Ma marit !

Aaa…pardon…ieri a fost ziua mea 😛

Iar Reply-urile:

Casa de piatra!
Pardon… La multi ani 🙂

Casa de piatra!  Aaa, scuze, la multi ani de 8 martie!  Oh, la multi ani de ziua ta!!!! 🙂

—dupa explicatia mea in scris ca e o gluma:

Pai e destul de explicit… te-ai maritat de ziua ta. Nu?…

:):):):):):)

Sa fie intr-un ceas bun! Casa de piatra! :):):):):):)

Aaa… pardon! La multi ani, multa sanatate in primul rand si… orice altceva iti doresti tu in al doilea 🙂

Casa de piatra!
La Multi Ani!

Casa de piatra!La Multi Ani!

La multi ani!

Da esti sigura ca de fapt nu te-ai maritat ? 🙂

————————–

Sent using BlackBerry

Casa de piatra si La multi ani! – ca sa fac coverage complet 😀

 

Ok, deci ieri a fost ziua ta si azi te mariti? 😀

La multi ani Cristina! Sa traiesti o viata frumoasa!

P.S. bomboanele de maritis/insuratoris se dau dupa eveniment, nu inainte 😛

Ce tareJ.

La multi ani din nou!

P.S.

Trebuia sa zici : Nasc ! 😛

Era sa-mi sara inima….

La multi ani !!!

 

—Ca sa fie clar pentru toata lumea: NU ma marit 😀 Not yet, at least 8-} 😛

abandon

Posted: August 2, 2009 in thoughts
Tags: ,

Era cinci si ceva, venisem pe la 8 jumate, iar seara precedenta plecasem la 11 si ceva, luata cu forta de monsieur. Plec, nu mai pot, ma doare capul,  e ultima mea zi…Ultima inainte de vacanta… Imi iau hainele de fitness de la etajul 6, camasile de la Naracamicie prinse pe muchie de cutit la reducere. Preferata mea, o camasa gen kimono, redusa de la 350 ron la 100 ron. Ma indrept spre casa, prin Cismigiu. Privesc in gol in jurul meu, oamenii de prin parc. Trag de plase, mi-e cald, as vrea sa ajung mai repede acasa, la racoare. Sper ca sora mea mi-a pregatit ceva rece de baut.

Apoi ma razgandesc, Angst, si schimb spre Universitate. E foarte foarte cald, trec Walter Maracineanu, 178-ul vireaza incet si greoi spre capatul de linie, ca un gandac mare si obosit, iar taximetristii obositi motaie la volanul gandacilor lor galbeni care se coc in soarele dupa-amiezii. Schimb plasele in mana si merg spre Novotel. Vad din nou reclama mare care indeamna pe femei sa poarte rochii si tocuri. Stai asa…sa vezi ce o sa mut eu echipamente printre rackuri in rochia aia imensa de satin roz si pantofii cu tocuri de 13 cm. Fereastra mare de la CEC Bank imi fura pentru o clipa reflexia, citesc afisul cu “Prima casa” si apoi uit. Casa mea, frumoasa, cu flori multe, cu pitici in livada, cu pomisori si o pisica frumoasa si iubareata…uneori mi se pare atat de departe, mi-e greu sa mai si sper sa o am…in fata la Novotel ma opresc instinctiv in fata terasei, au radiatoare cu apa rece, mi-e bine, rasuflu putin, pornesc din nou, ma impiedic, ca intotdeauna, de primul damb ceva mai inalt peste care dau pe strada. As vrea sa ma opresc la Demmers Teahaus, sa cumpar ceva bun, dar trec mai departe fara sa-mi dau seama, apoi o florarie frumoasa, imi aluneca ochii pe buchetele de trandafiri albi si galbeni, care zambesc fericiti asteptand amurgul. Nu stiu cum traversez…sunt undeva la Universitate, ma lupt sa stau treaza, sa stiu pe unde ma aflu, sa tin minte unde trebuie sa ajung… Aaaaa, trebuia sa mai pun niste bani la banca…dar precis au inchis toate bancile…azi e sambata, doar. Ah, nu e sambata, e vineri, vin de la job si ma duc. Incerc sa-mi amintesc unde…nu stiu, doar merg. Nu ma mai deranjeaza zgomotul masinilor, claxonatul si injuraturile soferilor bucuresteni nervosi. Le aud foarte bine, ca si pana acum, dar nu ma mai ating, parca trec prin mine.

Nu vreau decat sa ajung mai repede. Ce bune-mi sunt picioarele astea. Ele stiu sigur unde merg. Ma duc acolo cu exactitate, nestiutoare sau indiferente la faptul ca mintea mea a incetat sa le mai controleze, ca vointa mea a ramas undeva la birou, alaturi de configul ala complicat de EAP-AKA pe care nu am reusit sa-l termin. E mai bine asa, nici nu stiu cum ajung in 104, dupa o perioada pe care nu as putea-o estima de stat in picioare si holbat in gol, la cer sau la asfaltul incins. Undeva in minte se aude inca piesa cea mai recent ascultata…”Il me dit que je suis belle…qu’il n’attendait que moi…Il me dit que je suis celle…Juste faite pour ses bras…” Stiu ca trebuie sa ajung, sa stau in brate si sa fiu alintata. Merg spre locul in care imi este _bine_, dupa o lunga perioada de timp in care numai bine nu mi-a fost. Nu mai sunt doar eu, aiurea prin orasul asta mare si strain, acum ma duc _undeva_ si imi este _bine_.

Si vine vacanta, prima mea vacanta, adica un concediu pe care mi-l iau fara sa stiu ca ma asteapta cursuri de facultate sau master, proiecte la Oracle sau Java si nici examene. O sa stau degeaba, SPER sa stau degeaba, sa vad si eu cum e cu statul asta degeaba, oamenii spun ca ar fi interesant…Aproape am ajuns, vad RBS-ul de aici, atat de aproape…o sa uit de tot si o sa ma abandonez racorii cu mireasma de Provence de la Sabon…

going home – ipsec depreshun

Posted: June 16, 2009 in personal
Tags: ,

Nu merge ipsec-ul. Nu merge si pace. Nu stiu ce sa-i mai fac sa mearga. Cred ca daca e dupa mine, i-as impusca pe toti desteptii de la Cisco, pentru nu sunt in stare sa implementeze un standard.

Nu conteaza.

E vara, e cald, e frumos afara. Eu stau la birou si ma chinui sa fac un XAuth. Si, daca nu as fi la birou, as fi acasa, invatand pentru bsci. Si tot asa.

Vreau in parc.

Cred ca voi merge in parc.

Singura.

M-am saturat.

Mi-e sila si mi-a ajuns. De toti si de toate. Vreau sa ma bucur de vara, sa merg in parc, sa merg la mare, sa ma plimb. Nu sa stau singura acasa sau la job, pe vremea asta minunata, tocmai buna de plimbat si jucat.