Casa de la Riverton

Kate Morton, care prin prima ei carte a obtinut “New York Times BestSeller”.

The House At Riverton, povestea istoriei unei familiei de lorzi, vazuta prin ochii batranei arheoloage Grace Bradley, fosta camerista a celei mai mari fete a lordului Ashbury si sora nedeclarata a acesteia avuta de lord cu servitoarea de la conacul Riverton.

Nu am de gand sa fac o recenzie, se gasesc atatea pe net…vezi bestsellers

Mai degraba sa citez ceva spus de unul dintre personajele secundare, sotul lui Hannah, Theodore Luxton, in momentul in care l-a intalnit pe Robbie Hunter, poet boem, intors din razboi, om care nu si-a parasit spiritul de aventura:

“O sa va asezati cu timpul, a spus Teddy, pe masura ce imbatraniti. Si eu am avut morbul asta al calatoriei. Aveam tot soiul de idei, sa vad lumea, sa adun obiecte de arta si experiente.”

Din cate simt eu, cartea asta e in mare parte despre moarte, iar Hannah, personajul principal, observa cel mai bine acest lucru. Cat timp era in Londra, merge intr-o seara la ghicitoare, de unde e data afara fara a i se spune ce ziceau cartile. Confesandu-i-se lui Grace, Hannah: “A incercat sa-mi citeasca in palma, dar n-a vrut sa-mi spuna nici ce vedea acolo. A zis ca nu stie ce inseamna, ca e neclar, dar mi-a spus un singur lucru: ca moartea se tine de mine si ca trebuie sa ma pazesc.[…] Stiu ce-a vrut sa spuna! Mi-am dat eu seama.[…] Asa ma simt. Sunt moarta pe dinauntru. Simt asta demult. Ca si cum as fi murit si tot ce se-ntampla pare a fi visul ciudat si ingrozitor al altcuiva.”

Revine la viata abia in momentul in care se indragosteste de Robbie Hunter.

De asta mi-e teama. De oamenii morti din jurul meu, dar mai ales de moartea mea. Cei trei frati, Hannah, David si Emmeline, jucau cand erau mici Jocul, prilejul lor de a visa, de a-si imagina, de a vizita lumea si de a gasi aventuri. Hannah era Nefertiti si visa sa cutreiere lumea, sa cunoasca oameni si locuri. In schimb moare, alaturi de un sot pe care nu-l iubeste si care ii limiteaza toate visurile pe care le-a avut vreodata.

Oare cati dintre noi au puterea de a spune “Nu” si de a-si urma visurile? Oare cati ne oprim in noroiul civilizatiei pe care o cunoastem si ne ucidem visurile pentru iluzia unei bunastari vremelnice?

Advertisements

Fizica Imposibilului

In liceu, pentru un proiect destinat unui concurs stiintific, am asamblat un dezintegrator atomic in garajul mamei. M-am dus la compania Westinghouse si am adunat aproape 200 de kilograme de deseuri de otel de transformator. In perioada Craciunului, am infasurat peste 30 de kilometri de sarma de cupru pe terenul de fotbal al liceului. In cele din urma, am construit un accelerator de particule de tip betatron de 2,3 milioane electronvolti, care consuma 6 kilowati de putere electrica (intreaga putere instalata a locuintei mele) si genera un camp magnetic de 20000 de ori mai mare decat campul magnetic terestru. Telul era generarea unui fascicul de radiatii gama indeajuns de puternic incat sa creeze antimaterie.

Proiectul meu stiintific m-a ajutat sa ajung la Concursul National de Stiinta si, in cele din urma, mi-am vazut visul implinit, castigand o bursa la Harvard, unde puteam, in sfarsit, sa-mi realizez scopul de a deveni un fizician teoretician si sa calc pe urmele idolului meu, Albert Einstein.

Asa scrie undeva in Introducere profesorul de fizica teoretica al catedrei Henry Semat de la Graduate Center, City University din New York, Michio Kaku. Cartea se numeste Fizica Imposibilului. Am gasit-o la Carturesti, hoinarind printre rafturile de carti colorate de la etajul 1, nemaigasind carti care sa-mi starneasca entuziasmul.

Desi nu am treaba cu fizica, nici pe departe cu cea cuantica, cartea asta m-a impresionat. Mi-a placut omul asta, atat de entuziasmat si de pasionat de fizica, de cunoastere, de a intelege lucrurile si de a face posibile lucruri considerate imposibile. Fan al cartilor SF si al Star Trek, scriitorul a capatat pasiunea pentru stiinta din lucrurile minunate vazute in lumea SF. Pasiunea l-a ajutat sa devina un celebru fizician si sa incerce sa aduca in lumea noastra ceea ce vazuse/citise in SF … sau macar sa defineasca si sa cerceteze cat de “imposibile” sunt anumite lucruri, cum ar fi scutul de forte din Star Trek, tunelarea cuantica, teleportarea, antimatia, materia negativa samd…Multe dintre imposibilitatile descrise nu sunt contrazise de nicio lege a fizicii, deci singurul impediment in a le avea la indemana in viata de zi cu zi e inapoierea noastra tehnologica.

Una peste alta, cartea asta e un pic “altfel” fata de ce am citit pana acum. Nu e una tehnica (am destule in viata mea de inginer), nu e nici Dostoevsky, dar nici SF. E cartea unui om pasionat de stiinta.

Ce frumos e ca ne-am intalnit cu paradoxul. Acum putem spera sa progresam. Niels Bohr

Un paradox este un adevar care sta in cap ca sa atraga atentia. Nicholas Falletta

lesson 1

“Trebuie sa stiti tot ce se intampla in domeniul vostru. Sa fiti la zi cu toate cartile, articolele si grupurile de cercetare pe acel domeniu. Vreau sa descarcati de pe Amazon tot ce e nou.”

Security and Encryption:
http://www.amazon.com/s/qid=1254031750/ref=sr_st?rs=377560011&page=1&bbn=377560011&rh=i%3Astripbooks%2Cn%3A!1000%2Cn%3A5%2Cn%3A377560011&sort=daterank

Mobile and Wireless technology:

http://www.amazon.com/s/qid=1254031684/ref=sr_st?rs=377557011&page=1&bbn=377557011&rh=i%3Astripbooks%2Cn%3A!1000%2Cn%3A5%2Cn%3A377557011&sort=daterank

Toate bune si frumoase, numai daca minunile carti n-ar costa undeva spre/peste 100$. Am descoperit ebookshare.net.

Don’t get me wrong, pentru carti chiar as da bani. Dar conditia esentiala ramane in acest caz: sa ai atatia bani.

Papillon – Henri Charriere

Am terminat, in sfarsit, de citit Papillon, de Henri Charriere.

Trebuie sa recunosc ca initial nu prea m-a prins cartea. Este povestea unui electrician de 25 de ani care este condamnat pe nedrept de tribunalul francez la inchisoare pe viata, in Guiana Franceza. Cartea arata stradaniile omului de a evada, felul in care lupta in fiecare zi pentru scopul de a fi liber. Lupta e castigata abia peste 13 ani.

Mi-au placut monoloagele lui interioare, felul cum se lupta cu fiecare greutate, cu urmarile fiecarei evadari esuate. La fiecare noua ocna in care ajunge, este chemat de seful inchisorii, acesta spunandu-i ca este incadrat ca “deosebit de periculos”, pentru ca incerca mereu sa evadeze. Papillon recunoaste senin ca e dreptul lui sa evadeze si ca va incerca in continuare.

Pe la volumul al doilea abia, am reusit sa citesc pe nerasuflate. Poate si pentru ca pur si simplu oboseam sa vad ca tot evadeaza si tot se lupta si tot e prins, de fiecare data – in primul volum. Si cu fiecare evadare esuata, dorinta lui de a fi liber este tot mai clar conturata si mai puternica. Mi se par extraordinare puterea, ambitia si determinarea cu care un om poate sa isi urmareasca telul: acela de a fi om liber, de a fi fericit. Si, mai ales, finalul, in care, ca raspuns la o replica a procurorului cum ca el a intrat pe calea putreziciunii, pentru ca a omorat un om, eroul conchide in sine:

Da, ma voi stradui din rasputeri sa fiu si sa raman cinstit….Ai pierdut partida, procurorule: m-am abatut pentru totdeauna din calea spre putreziciune….(care) n-a lasat urme degradante in mine. Cred ca asta tine mai ales de faptul ca nu i-am apartinut niciodata cu adevarat.

ce se intampla cu noi

Cu noi….romanii adica. Sau cu o parte, ca nu pot sa bag mana in foc pentru toti. Vad oameni in metrou/autobuz, toti sunt cu Libertatea in mana. Putini mai citesc cate o carte contemporana, cel mai adesea una de prost gust si fara vreo valoare literara, de orice fel… Putini mai merg la teatru sau la muzeu, iar aia care o fac, multi sunt doar snobi.

Nu mai spun ca “Libertatea” e un cuvant care m-ar duce sa vad un alt fel de continut pentru aceasta publicatie; trecand peste asta. ..

Nu spun ca sunt mare cititoare de carti “bune”; nu prea mai am timp de cativa ani. Nu spun ca oamenii trebuie sa inghita cultura pe paine, de dragul de a se putea lauda cu asta (mi-a ajuns sa vad gramezile de snobi de la teatru sau opera care se uita ca vitele, fara sa priceapa ceva, dar au ce povesti acasa prietenilor sau cunoscutilor).

Mi-e teama ca nu ne mai face nicio placere!

Ca, atat cat ma duce pe mine capul sa-mi explic, prostiile de comentarii si heirup-ul de a invata si citi mult in scoala, ne-a facut pe multi sa privim culturalizarea ca pe o corvoada. Francezii sau spaniolii petrec jumatate de ora sau o ora, sau poate mai mult, citind lungi recenzii la romane sau nuvele. La noi nu stiu daca mai citeste cineva revista Cultura. De ce? Pentru ca, pur si simplu, este plictisitoare. Este prea plictisitor sa citesti, de exemplu (unul dintre articolele recente care mi-au placut foarte tare) Însemnări despre „Delirul“ (I) a lui Eugen Simion. Este plictisitor sa stai sa citesti Delirul sau Quo Vadis sau…orice altceva care are mai mult de 20 de randuri de o schioapa si o pitzipoanca goala pe coperta. Cultura e over-rated.

meantime

Adica pana se coace tentativa mea de pandispan cu afine, am gasit, IN SFARSIT, cartea mult cautata in librarii, biblioteci si anticariate:  EDDA lui Snorri Sturlluson.

Meantime, citesc Myths of the Norsemen, tot pe site-ul pe care voiam sa-l anunt: Gutenberg Project.

Multumesc, Nameless One, pentru tip :).

biblioteca online

Citind mesajele (vechi dealtfel) de pe Slashdot, am gasit un articol interesant, despre Biblioteca Natiunilor Unite, care a ajung si online, de ceva vreme.

Link-ul este mai jos:

http://www.wdl.org/en/

iar una dintre cartile la care m-am oprit este Maximum Benefit from the Knowledge of Circles of Projection on the 30 Degree Northern Latitude din Egipt. Din pacate, inca nu m-am prins (daca se poate), cum dau de traducere.

Sper ca astia nu-si imagineaza ca toti cititorii stiu limbile alea moarte…

Alte titluri interesante:

A View of Mimeguri Shrine from the Sumida River

sau 

Analele Creatiei

back to work

Dupa 3 zile de lenevit in pat, la desene animate, inevitabilul s-a intamplat: m-am intors la job 😛

Surpriza placuta a fost sa-mi gasesc biroul PLIN de flori si de martishoare, caci mai toti colegii au fost ocupati zilele astea cu adusul de martisoare. Asa se face ca am o floare de argint intr-un sacusor rosu de catifea si o ciupearca rosie pe care scrie numele meu :p plus multe-multe-multeeee flori. 

“A little shrine for our little goddess ” ;))

Ah, si era sa uit: a venit si cartea de la TKJ Publishing House: Strania poveste a lui Benjamin Button. Am castigat cartea asta trimitand o parola pe adresa lor de mail. Primele 100 de persoane aveau cartea gratuit. Ovidiu este responsabil pentru asta, el publicand pe blog acum ceva vreme date despre concursul asta. Multumesc, Ovidiu.

Abia astept sa o citesc.

O vara la Baden-Baden

Am cumparat cartea asta vara trecuta, din gresala. Cat am stat in Strasbourg, la internship, am avut ocazia sa vizitez frumoasa statiune din Baden-Wuerttemberg si m-am indragostit de ea, mai ales de baile si saunele de acolo. Dupa ce am citit postfata insa, mi-am dat seama ca romanul nu e nici pe departe o carte turistica, ci o lucrarea memorialistica despre Dostoievski.

Medicul Leonid Tipkin isi imagineaza calatoria cuplului Feodor si Anna Dostoievski in 1867, in Baden-Baden. Cei doi chiar si-au petrecut acea vara in Germania, insa Tipkin putea numai sa-si imagineze calatoria si evenimentele petrecute acolo. Romanul publicat de Humanitas descrie demonii lui Dostoievski, patima lui pentru bautura si jocurile de noroc, precum si sacrificiile sotiei lui, pentru a ramane alaturi de Feodor si a-l ajuta sa treaca de perioada aceasta.

Mi-a placut povestirea, descrierea evenimentelor, dar mai ales descrierea sentimentelor celor doi, a situatiilor de cuplu, a sacrificiilor pe care le fac unul pentru celalalt… Cele mai multe aspecte ale povestirii seamana mult cu stilul dostoievskian, prezenta “patimii”, a “petei de nebunie” caracteristica demonilor lui Dostoievski, pata care pune stapanire pe constiinta individului si il determina sa faca lucruri reprobabile, atat de catre societate, cat si de sine insusi.
Ideea centrala, cel putin asa cum am simtit-o eu citind romanul, este aceea a sublimarii artistului, in realitatea acelui secol, din lipsa posibilitatilor financiare de afirmare. Mi se pare trist ca mor artisti, ca, pana la urma, poate in fiecare zi moare un geniu, nu fizic, ci trebuind sa faca altceva decat a-si exercita genialitatea artistica.

Am urat sa invat comentarii la romana, in scoala; cred ca sistemul “educational” din Romania te departeaza rapid de placerea de a citi o carte buna, insa daca reusesti sa treci peste asta si sa citesti o carte, O vara la Baden-Baden merita investitia de timp si de efort.

“Edda” – Cercul Poetilor Disparuti

Filmul … Dead Poets Society a fost unul din cele mai bune pe care le-am vazut, si care m-a inspirat cativa ani buni, pe cand am inceput sa public, ca elev al Casei de Cultura a Studentilor din Pitesti si a Cercului Literar tinut de scriitorul Marin Ionita.

La varsta la care adolescentii erau preocupati de sex, bautura sau reviste de moda, o gasca de vreo 10 oameni de prin Romania voia sa creada ca se poate si _altfel_.
Romanian BlackMetal Horde erau tineri din Iasi (Intuneric/Mihai), Galati (Midgard), Constanta (INRI, Irina), Targoviste (CrBot), Bucuresti, Oradea (Mikael), Timisoara (John), Targu-Jiu (Hecate), Pitesti… se intalneau razna pe la concerte rock prin tara si stateau noptile pe IRC (nu mai exista nici canalul, nici site-ul), la povesti despre ce au mai citit din Dostoievski (Midgard era pasionata si povestea “constructia personajelor” si valentele lor psihologile relativ la personalitatea creatorului lor), cum se fac nush ce servere pe linux (CrBot), psihanaliza (Mikael), mitologia scandinava (Intuneric/Mihai) samd. Am mai tinut legatura cu cativa dintre ei, restul nu stiu pe unde s-au pierdut, dar mi-ar placea sa-i reintalnesc.

Pe de o parte de dragul vremurilor bune, pe de alta dintr-o curiozitate inca nesatisfacuta, caut pe oriunde zaresc un anticariat, o carte pe care am gasit-o la un moment dat in Romania, dar a fost daruita celui care era mai pasionat de asta decat toti din RBH. Este vorba despre Edda lui Snorri Sturluson, o editie rara, bilingva, in norvegiana veche si engleza. Numita si Snorra Edda, cartea este povestea crearii lumii, luptele si intrigile din Asgard, Midgard si Nifleheim, precum si o imagine asupra sfarsitului lumii, iarna eterna care se va instala dupa ultima batalie a zeilor – Ragnarok.

Daca o are cineva, sau stie cineva de ea, sunt dispusa sa fac credit la banca si sa o cumpar, oricat ar fi.