Azi m-am trezit cu drag si spor la ora 6 jumate, sa merg la exam, sa ma fac doctoranda. 😛 Toate bune si frumoase, exceptand ora mult prea matinala, dar asta este, militarii se trezesc devreme, se pare.
Ajung ca o floricica la ATM, cei de la poarta nu au idee unde sa ma trimita, asa ca ma duc si eu spre locul unde imi depusesem dosarul. Norocul meu ca proful meu preferat, Ion Bica (nu gasesc link la CV, ca l-as publica cu mare drag), tocmai isi parca masina in curtea academiei. Merg la locul cu pricina, la examenul de engleza. Toata saptamana mi-am facut probleme, ca nu mai stiu engleza la un nivel bun, am facut teste online de gramatica and so on. Parerea mea: examenul de engleza de la ATM e unul mai degraba inchipuit…asa, ca sa nu se spuna ca nu dam examen de engleza 😛 dar ce mai conteaza. Apoi prezentarea despre mine si despre ce muncesc eu si …despre ce vreau sa cercetez :-b
Sunt acceptata si sunt bucuroasa. Astazi. Pentru ca din experienta altora, viata de doctorand la nenea Patriciu nu este una dintre cele mai usoare. Dupa toate interviurile si prezentarile in fata comisiei plictisite 😛 vine partea cu alergat dupa profesorii-membri, sa ne semneze actele. Norocul meu ca celalalt coleg a terminat ATM, si ii e usor sa caute pe cei 5 semnatari ai actelor de acceptare.
Cu chiu cu vai strangem toate semnaturile. La ultimul dintre profesori, stau cu colegul pe hol. El in fata usii, eu ceva mai departe, pe holul gol si galben, cu peretii vopsiti in crem si putin cam deprimanti. Imi amintesc de liceu, de aceiasi pereti goi si de un crem murdar, care ne facea sa spunem ca Bratianu (asa se numeste colegiul) a fost candva spital de nebuni – si ca geamurile mici sunt puse atat de sus, pentru ca “locatarii” lui se nu se arunce.
In fine…intra tipul la profesor, cu foile la semnat. Profesorul cred ca se uita pe foi, pentru ca intreaba “Cristina … . Asta ce a terminat?” Colegul: “Cibernetica, in ASE”. Replica profesorului se aude ironica: “Deci este straina de cauza”. Ma amuz de parerea domnului profesor universitar si ofiter in Armata Romana. Colegul meu iese cu proful pe hol, unde ma uitam spre usa cu o privire hazlie si amuzata. Omul sta cateva clipe cu gura deschisa, apoi se repede: “Domnisoara! Sa va ofer o cafea? Pana terminam noi aici… Sau un ceai?” Refuz. “Avem apa minerala si plata…” Plec cu colegul meu, amuzata de faptul ca mai nou sunt “Straina de cauza”…care cauza, nu stiu. Poate cauza de a fi femeie…sau aceea de a fi terminat o facultate “de balet”…sau aceea ca unul dintre cei mai respectati profesori universitari din ATM a “indraznit” sa creada ca o femeie care a terminat o facultate de balet este o tipa super smechera pe chestii tehnice si poate face un doctorat alaturi de ingineri care lucreaza in Armata?